Când furtuna vâjâie năpraznică

Când furtuna vâjâie năprasnică
Şi-al tău cer albastru ţi l-a-ntunecat,
În loc să-ţi pleci capul tău, îndurerat,
Gândeşte: cât bine Domnul ţi-a făcut.

Te gândeşte ce mult bine El
Ţi-a făcut întruna pân-acum.
Pune-L înaintea ta atunci
Şi vedea-vei cât de mare este El!

Când, pe calea plină de alunecuş,
Tu te clatini sub povara ta prea grea,
La cea Mână tare tu să te gândeşti,
Ce de-atâtea ori te-a binecuvântat.

Când, pe drumul tău pe-acest pământ,
Pierzi o comoară scumpă şi iubită mult,
La cereasca moştenire să priveşti,
Ce te-aşteaptă sus în slavă la Isus.

Binecuvântează dar neîncetat
Pe-acest Tată, Care-n fiecare zi
Varsă peste tine bogăţia Lui,
Bogăţia dragostei Lui de nespus!